Am crescut fără bani. Copiii mei vor crește cu mulți bani, așa că este foarte important pentru mine și va fi întotdeauna o parte din educația mea parentală, să-i mențin conștiincioși și conectați social cu alți oameni.

Părintele este o meserie imposibilă la orice vârstă.

Iau incredibil de în serios educația parentală. Vreau să fiu acolo pentru copiii mei și să-i ajut să navigheze prin lume și să-și dezvolte abilități, inteligență emoțională, să se bucure de viață și sunt norocos să pot face asta și să am doi băieți sănătoși, normali.

Trebuie să returnăm optimismul parentalității noastre. Să te concentrezi pe bucurii, nu pe bătăi de cap pe dragoste, nu pe dezamăgiri, pe bunul simț, nu pe complexități.

Numărul factorilor de stres s-a înmulțit exponențial: trafic, bani, succes, echilibru muncă/viață, economia, mediul înconjurător, parenting, conflict familial, relații, boală. Pe măsură ce natura vieții umane a devenit mult mai complicată, răspunsul nostru antic la stres nu a reușit să țină pasul.

De fapt, sunt o mamă singură. Dar nu mă simt deloc singură în a-mi educa fiica. Krishna are o cu totul altă latură a familiei ei care o iubește și ea. Așa că Krishna este părinte de mine, dar și de bunica și mătușile și verii, unchii și prietenii ei.

Sunt sfâșiat de părintele târzie. Cred că oamenii ar trebui să-și petreacă douăzeci de ani trăind și distrându-se și să nu aibă regrete mai târziu. De asemenea, cred că oamenii în treizeci de ani sunt în general părinți mai buni, dar mulți dintre prietenii mei au probleme – inclusiv eu – pe măsură ce tații îmbătrânesc.

Relațiile sunt complicate indiferent de stilul parental pe care îl alegeți.

Copiilor mei le place. Credeam că sunt cel mai tare tată din lume când am ajuns să fiu într-un film cu Bond, dar și „Harry Potter”? Ei bine, cred că mă calific pentru o medalie pentru parentalitate excepțională sau așa ceva, nu-i așa?